Ilie Năstase, ridicat de poliţişti din trafic, pentru a doua oară în ultimele ore. S-a ales cu un nou dosar penal

0
1940

Ilie Năstase a fost oprit în trafic pentru a doua oară în ultimele şase ore şi ridicat de poliţişti, după ce a fost prins circulând pe scuter, deşi dimineaţă i-a fost suspendat permisul de conducere. Înainte de a fi oprit însă, Năstase a trecut pe roşu, dar şi peste linia dublă continuă. Tenismanul spune că are răni la mâini din cauza cătuşelor şi că este acuzat că ar fi fost agresiv.

 Reprezentanţii Brigăzii Rutiere a Poliţiei au precizat, că Ilie Năstase a fost depistat în trafic, în apropierea Spitalului Floreasca, conducând un scuter pentru care legea prevede obligativitatea permisului de conducere, în condiţiile în care fostul jucător de tenis are permisul suspendat având în vedere că vineri dimineaţă a fost prins băut la volan.

Prin urmare, lui Ilie Năstase îi va fi întocmit un nou dosar penal pentru conducerea unui autovehicul având dreptul de conducere suspendat.

„Iniţial a fost oprit pentru un control de rutină pe Şoseaua Nordului. După mai multe discuţii, Ilie Năstase a fugit, dar a fost prins după o urmărire de 200 de metri. I s-a cerut să se legitimeze şi a refuzat testul cu alcooltestul. A devenit agresiv şi a fost nevoie să fie încătuşat. În final, a fost trasportat la INML. A fost testat pentru consumul de alcool şi rezultatul a fost 0,55 la mie. La testul pentru evidenţierea unui eventual consum de droguri, rezultatul a fost negativ”, spun poliţiştii de la Rutieră care au adăugat că „Năstase nu a fost târât. A fost încătuşat şi urcat în maşina de Poliţie. Din punctul meu de vedere s-au respectat procedurile, dar facem verificări suplimentare ca să fim siguri de legalitatea acţiunilor poliţiştilor”

UPDATE Ilie Năstase a stat în sediul Poliţiei Rutiere mai bine de o oră şi i s-a luat pentru a doua oară în aceeaşi zi alcoolemia.

La ieşire fostul tenismen a povestit ce are să le reproşeze poliţiştilor. “Stăteau la pândă. M-au tras afară din maşină şi m-au trântit la pământ. E prima oară când mi se pun cătuşe. E o procedură  miliţienească”, a spus Năstase.

Ilie Năstase a fost oprit de un echipaj al Poliţiei în jurul orelor 11.30, la 200 de metri de Spitalul Floreasca, unde se afla pentru a scoate un certificat medico-legal în urma incidentului de dimineata.

În jurul orei 11.30, având permisul reţinut, Ilie Năstase s-a urcat pe un scuter, a intrat pe contrasens, a depăşit linia dublă continuă şi ar fi trecut chiar pe culoarea roşie a semaforului.

Fostul tenismen a ajuns la Poliţie azi-noapte după un scandal cu poliţiştii, pe Şoseaua Nordului din Capitală, fiindu-i deschis dosar penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

„Cică n-am nu ştiu ce asigurare. Şi cică am dosar penal.  M-a oprit, că a zis că am trecut pe roşu, când era verde“, a declarat Ilie Năstase. Întrebat dacă i se pare în regulă se se urce pe scuter, deşi dimineaţă se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, el a răspuns: „S-a întâmplat la 1 dimineaţa. Crezi că mai am ăla 0,05%?“

Năstase afirmă că i-a fost recoltat şi sânge pentru testul pentru consumul de droguri, întrebându-se de ce a fost nevoie să facă şi asta şi a adăugat că era suficient de conştient pentru a conduce maşina, locuind aproape de Parcul Herăstrău, unde a fost oprit de echipajul de poliţie. Tenismanul spună că va sesiza CEDO şi va cere daune de câteva milioane de euro.

„Miliţienii, că nu pot să le zic poliţişti. Poliţiştii sunt altfel, înţeleg, nu sunt agresivi, te iartă. Am făcut doi metri din Parcul Herăstrău şi m-au oprit. M-au întrebat: aţi băut? Am zis da, am băut trei beri. Haideţi, domnul Năstase, aţi stat trei ore acolo, aţi băut mai mult. Mă pândeau. Am zis că am mâncat în alea trei ore. Şi m-am enervat că nu m-au crezut. M-au pus să suflu. Am spus că nu suflu, vreau să merg la miliţie şi acolo suflu. Nu au mai aşteptat să mergem civilizat. M-a tras unul din maşină, m-a dat cu faţa de asfalt, s-a urcat unul cu picioarele pe mine şi mi-a pus cătuşele. Şi au zis acum mergem. Păi nu era mai frumos să mă ducă fără cătuşe şi să îmi facă testul acolo?”, a povestit vineri Ilie Năstase.

Ilie Năstase a afirmat că era conştient şi că putea conduce maşina, pentru că locuieşte aproape de Parcul Herăstrău şi că nu reprezenta un pericol public, aşa cum au spus poliţiştii.

„Eram conştient că pot să conduc, pentru că stau foarte aproape. Mi-au spus că eram un pericol public. Dacă m-ai oprit la trei metri, care era pericolul public? Eu nu am mai putut să iau maşina, nu am condus-o. Ei au filmat, dar doar când eram în maşină cu ei. Au filmat doar ce au vrut ei, ce îi avantaja pe ei. La secţie erau 2.000 de miliţieni, unii mai râdeau, erau fericiţi că au prins un peşte mai mare. Nu îi interesează pe ei”, acuză tenismanul.

Ilie Năstase a fost dus la sediul Brigăzii Poliţiei Rutiere, unde s-ar putea alege cu un nou dosar penal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here