Scrisoarea unui tanar german ajuns in Romania

0
1298

Dragii mei, am ajuns cu bine în România. De la aeroport până la Bucureşti am făcut cu taxiul, judecând după aparatul de taxat, 180 de kilometri. Plasarea aeroporturilor la distanţă mare de aglomerările urbane mi s-a părut o dovadă de înţelepciune.
În cele două zile de când mă aflu aici, am făcut câteva constatări pe care mă simt dator să vi le comunic. Românii o duc foarte bine, atât de bine încât aici aproape nimeni nu mai trebuie să muncească. Poate că în viitorul îndepărtat vom ajunge şi noi, germanii, la acest nivel de civilizaţie.
Deocamdată, cu o seriozitate lipsită de graţie, mergem în fiecare zi la serviciu.
Avem multe de învăţat de la acest popor despre care eu, până acum, nu ştiam aproape nimic. În autobuze, troleibuze şi tramvaie nimeni nu trebuie să se obosească prezentându-şi biletele la control. Controlorii, constituiţi în
echipe, verifică discret buzunarele şi poşetele pasagerilor.
Automobiliştii organizează spontan, pe străzi, originale concerte de claxoane, aşa cum noi facem, în familie, prin tradiţie, muzică de cameră.
Sunt momente de comuniune sufletească de neuitat. Unii şoferi ies din maşini şi adaugă la această muzică instrumentală propria lor voce, transmiţându-şi
unii altora mesaje scurte, dar energice.
Toate canalele TV, nu numai cele pentru adulţi, difuzează emisiuni cu femei dezbrăcate. Un singur canal, TVR Cultural, a refuzat să-şi îndeplinească această datorie faţă de tineri ca mine şi a fost, pe bună dreptate, desfiinţat.

Demnitarii ţării apără cu fermitate limba română de invazia limbii engleze (aşa cum ar trebui să facem şi noi). La o întâlnire cu trimişii FMI preşedintele interimar al României a vorbit, în semn de protest, într-o limbă engleză caricaturală. Efectul a fost atât de puternic încât oaspeţii,
dezgustaţi de engleză, au renunţat să o mai folosească vreodată, urmând să se înţeleagă la viitoarele întâlniri numai prin gesturi.
Plagiatul se pedepseşte în România într-un mod subtil, nu cu brutalitate, ca la noi. Plagiatorilor li se dă o palmă morală, fiind numiţi prim-miniştri sau miniştri, ca să se ruşineze de fapta lor.
Poliţiştii sunt oameni cultivaţi, schimbă idei între ei în săli cu multe mese, nu-şi pierd timpul cu criminali, tâlhari şi violatori. Miniştrii de Interne vorbesc în mod curent de Socrate şi Platon.
Bătrânii din România se ocupă cu mare grijă de sănătatea lor. Nu fac excese alimentare, ca oamenii în vârstă din Germania . Îşi cumpără în fiecare zi doar o pâine, un iaurt şi eventual câţiva cartofi.
Fetele de aici se îndrăgostesc uşor, nu ca nemţoaicele noastre, cărora poţi să le reciţi opera lui Goethe în întregime şi abia dacă reuşeşti să obţii o plecare a pleoapelor în semn de aprobare. O româncă a venit astă-noapte în camera mea de hotel şi mi-a declarat că mă iubeşte nebuneşte. Era naivă, nu ştia cum arată bancnotele de 100 de euro şi i-am dat una ca să o studieze în linişte acasă.
Nu înţeleg, dragii mei părinţi, de ce v-aţi arătat îngroziţi când v-am anunţat că urmează să plec în România.
Vă îmbrăţişez pe amândoi, Hans.

Bancul este o poveste foarte scurtă, reală sau imaginară cu un final surprinzător și foarte amuzant. Bancurile pot avea rolul unui tratament scump, cu același efect: descrețesc frunțile, și sunt un plăcut subiect de discuție la o întâlnire de orice gen.
Bancurile sunt legate de socializare, ele se spun într-un grup. „Nașterea” lor e legată de natura umană care simte nevoia de a exprima îndoieli, probleme, respectiv argumente, opinii ce sunt încorporate în această producție.

Pentru că bancurile conțin o mică învățătură socială, reprezintă în majoritatea cazurilor o lecție socială despre lume, oameni, totul îmbrăcat într-o formă ludică, de glumă, de joacă. Dar scopul principal al bancurilor este că, de altfel, al proverbelor, poveștilor cu tâlc, snoavelor este de învățătură neacademică, profană, fără un program anume, ce are loc în spațiul liber al comunicării. În mare parte pot avea și rol educativ. Bancurile exprimă nevoia de creație a unui popor într-un anume moment. Ele au avut dintotdeauna, din punct de vedere al conținutului, asemănări cu glumele, cu jocurile, cu povestirile cu tâlc, cu zicalele, uneori și cu proverbele. Global, toate acestea pot fi considerate producții spirituale ale unei comunități. Dar bancurile, față de celelalte creații amintite, sunt mai perisabile, utilizarea lor cere mai pregnant socializarea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here